O nouă zi de temperaturi extreme în Australia

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 19-12-2019 09:16
Actualizat: 19-12-2019 09:23

Australia a doborât miercuri, pentru a doua zi la rând, recordul său de căldură din istoria măsurătorilor meteorologice realizate în această ţară, cu o medie naţională a temperaturilor maximale de 41,9 grade Celsius, a anunţat joi Biroul de meteorologie, informează AFP.

Noua valoare a depăşit cu un grad precedentul record (40,9°C), care fusese stabilit marţi. Anterior, recordul pentru cea mai călduroasă zi înregistrată în Australia data din ianuarie 2013 (40,3°C).

Această caniculă excepţională este deosebit de îngrijorătoare într-o ţară care a fost deja devastată în ultimele luni de sute de incendii de vegetaţie.

Situaţia nu pare să se amelioreze, în contextul în care recordul absolut de temperatură pentru luna decembrie în Australia a fost doborât joi: mercurul a urcat până la 49,8°C în localitatea Eucla din statul Australia de Vest.

Precedentul record absolut pentru luna decembrie fusese stabilit la Birdsville, în statul Queensland, în anul 1972 (49,5°C).