Un tânăr de 18 ani a fost reținut, după ce a întreținut relații sexuale cu iubita sa,care are 12 ani

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 19-12-2019 11:03

Un tânăr de 18 ani din Câmpulung, județul Argeș, a fost reținut, fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu iubita sa, o copilă de 12 ani. Părinții fetei au fost cei care au reclamat faptele la Poliție, scrie Mediafax.

Reprezentanții Poliției Argeș au transmis, joi, că tânărul de 18 ani, din Câmpulung, a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș. Din cercetări a reieșit că la începutul lunii decembrie tânărul ar fi întreținut relații sexuale cu iubita sa, o copilă de 12 ani.

Citește și: Un adolescent s-a ales cu dosar penal, după ce, aflat la volanul unei maşini furate, a produs un accident rutier

„După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi (joi - n.r.) să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, arată Poliția Argeș.

Surse judiciare au declarat că anchetatorii au intrat pe fir după ce părinții fetei i-au alertat pe oamenii legii.