Adrian Năstase, ieșire FURTUNOASĂ după documentarul Recorder: 'Nu voi mai accepta să înregistrez interviuri din care să se poată extrage secvente'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-12-2019 10:50

Fostul premier Adrian Năstase reacționează după documentarul Recorder - „30 de ani de democrație”, proiect la care a acceptat să participe. El se arată dezamăgit că, deși discuția cu jurnaliștii a durat peste 60 de minute, realizatorii au reținut doar 10 minute din interviu. „Pentru perioada 2000-2004, din păcate lipsesc, în opinia mea, între altele, referirile (și imaginile) privitoare la intrarea în NATO, finalizarea negocierilor cu UE, eliminarea vizelor, programe guvernamentale – gen Cornul și laptele, ANL, sălile de sport, etc”, susține Năstase, adăugând că nu va mai accepta să înregistreze interviuri, din care să se poată extrage secvențe.

18 procurori înscriși la cursa pentru șefia parchetelor. Predoiu: 'Mai facem o verificare a acestor dosare și apoi vom anunța lista'

„Documentarul realizat de  domnul Mihai Voinea si de echipa sa  contine o sinteză de trei ore a evolutiilor politice, economice, sociale din România ultimilor 30 de ani. O istorie a succeselor si insucceselor din aceste decenii, inclusiv in planul democratiei. In ansamblu, un documentar interesant. Sigur insă, este greu să „inghesui” in trei ore 3o de ani de evenimente si personaje.

In ceea ce mă priveste, am acceptat participarea la acest proiect. Iată scrisoarea domnului Mihai Voinea:

„Domnule Năstase,

Așa cum v-am explicat în discuția telefonică, intenția noastră este aceea de a realiza un film documentar despre evoluția României în cei 30 de ani care s-au scurs de la căderea comunismului. În demersul nostru, ne vom folosi de imagini de arhivă (în acest sens am încheiat deja acorduri cadru cu TVR, Pro TV și Associated Press) și de mărturiile personalităților politice care au jucat un rol important în această perioadă.
Mă bucur că ați acceptat interviul și vă prezint mai jos principalele teme pe care am vrea să le atingem în cadrul discuției:
– Perioada 1990-1992, când ați fost ministru de Externe: cum era privită România de către politicienii și diplomații străini după Revoluția din 1989, când imaginile din țara noastră făcuseră înconjurul lumii.
– Confuzia din societatea românească după trecerea bruscă de la comunism la democrație și dificultatea Guvernului în a identifica un plan coerent de tranziție.
– Cât de important a fost ajutorul occidental în primii pași pe care România i-a făcut spre democratizare la începutul anilor 90.
– Declarația de la Snagov și hotărârea unanimă a partidelor de pe scena politică de a îndrepta România către Occident.
– Mandatul de premier 2000-2004: negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană și integrarea în NATO.
– Guvernarea 2000-2004, prima perioadă de stabilitate și creștere economică după cei zece ani de degringoladă care au venit după Revoluție. Principalele reforme realizate în politica internă.
– Alegerile prezidențiale din anul 2004 și teoria celor două Românii.
– Cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu: care au fost principalele coordonate ale acestei perioade și cum au influențat ele soarta României.
– Exodul masiv al românilor către Occident. România a pierdut 4 milioane de cetățeni în ultimii 15 ani.
– Cele două Românii din prezent: cum putem rezolva clivajul dintre România rurală și România corporatistă.
Interviul ar urma să dureze aproximativ 60 de minute și, așa cum v-am menționat, ar fi ideal dacă ar putea avea loc în locația unde am amenajat un studio de filmare: Palatul Universul, strada Ion Brezoianu 23-25, corp B.”

Discutia a durat, intr-adevăr, peste 60 de minute, atingând toate temele sugerate, din care, in documentar, realizatorii au retinut vreo 10 minute, cu care au „plombat” scenariul. Pentru perioada 2000-2004, din păcate lipsesc, in opinia mea, intre altele, referirile (si imaginile) privitoare la intrarea in NATO, finalizarea negocierilor cu UE, eliminarea vizelor, programe guvernamentale – gen Cornul si laptele, ANL, sălile de sport, etc. Era inevitabil poate, tinând seama de numele si de optiunile  celor care au comentat perioadele de referintă.

Eu le multumesc insă realizatorilor acestui documentar pentru că pot decide acum, definitiv, că nu voi mai accepta să inregistrez interviuri, din care să se poată extrage secvente. La orice vârstă, poti invăta ceva din viată…”, scrie Năstase pe blogul personal.