Coreea de Nord, suspectată că extinde un complex pentru fabricarea rachetelor

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 24-12-2019 16:30

Coreea de Nord construieşte o nouă structură într-un complex pentru fabricarea rachetelor cu rază lungă de acţiune, arată imagini obţinute prin satelit, informează agenţia Associated Press.

Imaginile au fost realizate la Complexul balistic 16 Martie, situat în apropiere de Phenian, conform Institutului Planet Labs.

Analistul Jeffrey Lewis, de la Institutul de neproliferare Middlebury, crede că este vorba de extinderea complexului balistic în care sunt fabricate rachete intercontinentale de tip Hwasong-14 şi Hwasong-15.

Citește și: Vladimir Putin AMENINȚĂ: Rusia are rachete hipersonice care pot distruge orice sistem antibalistic al SUA

"Aş crede că regimul din Coreea de Nord vrea 50-100 de rachete de acest tip", a precizat Lewis.

Dezvăluirile generează preocupări că Phenianul ar putea efectua curând noi teste balistice, în contextul impasului în negocierile cu Administraţia Donald Trump pe tema programului nuclear nord-coreean.