Expert ucrainean: O întrevedere între Zelensky și Dodon ar provoca reacții negative la Kiev

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 29-12-2019 08:59

Igor Dodon este asociat constant în conştiinţa publică ucraineană cu un aliat al Rusiei, de aceea o eventuală întâlnire cu preşedintele ucrainean poate provoca o reacţie negativă în Ucraina. Opinia aparţine lui Artem Filipenko, directorul Departamentului pentru regiunea Dunăre şi Marea Neagră din cadrul Institutului Naţional pentru Studii Strategice al Ucrainei.

Într-un interviu acordat Laboratorului pentru analiza conflictului transnistrean din România, Artem Filipenko a menţionat că preşedintele Republicii Moldova a dorit atât de mult să-şi consolideze reputaţia de „prieten al Rusiei” încât a făcut o serie de greşeli pentru care acum trebuie să plătească.

Citește și: Guvernul Orban CUTREMURĂ piața auto! Lovitura pe care le-o pregătește, în 2020, proprietarilor de mașini

„Din cauza declaraţiei sale potrivit căreia Crimeea „este de facto teritoriu rusesc”, el este asociat constant în conştiinţa publică ucraineană cu un aliat al Rusiei. Din câte înţeleg, astfel este perceput şi în România.”, a spus expertul ucrainean.

Potrivit lui Artem Filipenko, Igor Dodon încearcă să schimbe opinia celor din jur despre el.. „În felicitarea adresată preşedintelui Ucrainei de Ziua Independenţei, el şi-a declarat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat expertul, care a mai menţionat că, totuşi, poziţia lui Igor Dodon nu este foarte clară.„În acelaşi timp, izolarea preşedintelui Republicii Moldova l-ar putea împinge spre relaţii şi mai strânse cu Rusia”, a conchis expertul ucrainean, potrivit TVR Moldova.