Cine este Dan Friedkin, noul proprietar al clubului AS Roma

Autor: George Traicu
Publicat: 29-12-2019 13:16

Dan Friedkin, în vârstă de 54 de ani, se află pe locul 187 în clasamentul alcătuit de Forbes al celor mai bogați oameni ai planetei, cu o avere totală de 4,3 miliarde de dolari, notează digisport.ro

Americanul este proprietarul Gulf States Toyota, conglomeratul care are drepturile exclusive de a comercializa marca Toyota în Texas, Arkansas, Louisiana, Mississippi și Oklahoma.

Friedkin este și investitor la Auberge Resorts, o companie de management în turism. Americanul are și o casă de film, care a produs, în 2017, "All The Money In The World".

Dan Friedkin este absolvent al Școlii de Artă și Știință, la Universitatea Georgetown. El are și un masterat în administrarea afacerilor, obținut la Universitatea Rice.

  • 1927 este anul în care s-a înființat AS Roma.
  • 14 trofee are AS Roma în palmares: 3 titluri în Serie A, 9 Cupe ale Italiei și două Supercupe ale Italiei.