O sinagogă şi magazine din Londra au fost acoperite cu grafitti antisemite, de sărbătoarea evreiască Hanuka

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 29-12-2019 17:12

O sinagogă şi mai multe magazine din nordul Londrei au fost mâzgălite cu inscripţii antisemite în timpul sărbătorii evreieşti Hanuka, transmite PA duminică, potrivit Agerpres.

Pe clădirile din zonele Hampstead şi Belsize Park au fost reprezentate cu spray cu vopsea roşie şi violet steaua lui David şi numerele 9 şi 11 - o referire la teoria antisemită care îi consideră pe evrei vinovaţi de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. 

Poliţia a fost informată despre actul de vandalism sâmbătă la ora locală 11.30 şi a deschis o anchetă pentru infracţiuni motivate de ură de rasă. Deocamdată nu au avut loc arestări, a precizat inspectorul Kev Hailes din Poliţia Metropolitană londoneză. Forţele de ordine urmează să patruleze în zonă, a adăugat el.

Citește și: Valul de frig a făcut PRĂPĂD: Cel puțin 50 de oameni au murit

Localnicii au făcut apel la organizaţia de caritate Community Security Trust, care acţionează pentru protecţia comunităţii evreieşti. Oliver Cooper, un consilier local conservator a patrulat duminică dimineaţa prin cartier şi a declarat agenţiei PA că prima sa reacţie când a aflat despre incident a fost de "şoc şi oroare". El a precizat că a mai raportat şi alte dăţi despre grafitti antisemite în Hampstead, inclusiv unele cu autori dintr-un grup neonazist declarat ilegal, dar nu a văzut niciodată ceva de o amploare asemănătoare. 

Deputata laburistă Kilburn Tulip Siddiq a condamnat de asemenea actul antisemit "incredibil, lipsit de sens şi dezgustător" din comunitatea pe care o reprezintă în Parlamentul britanic. 

Comisia Deputaţilor Evreilor Britanici a avertizat pe Twitter că incidentul reaminteşte că "antisemitsmul există încă printre noi" şi şi-a exprimat speranţa că autorii actelor de vandalism vor fi pedepsiţi. "Să colaborăm pentru înfrângerea antisemitismului în 2020!", a adăugat organizaţia în apelul difuzat în reţeaua socială respectivă.