Tenismenul Nick Kyrgios va dona victimelor incendiilor din Australia câte 200 de dolari pentru fiecare as servit

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 02-01-2020 17:21

Nick Kyrgios a anunțat, joi, pe pagina sa oficială de Twitter, că va dona victimelor incendiilor din Australia câte 200 de dolari pentru fiecare as servit, anunță MEDIAFAX.

Australianul a promis că va dona câte 200 de dolari victimelor incendiilor din Australia. pentru fiecare as pe care îl va servi.

”Demarez sprijinul pentru cei afectați de incendii”, a scris Kyrgios în mesajul său.

”Voi dona câte 200 de dolari pentru fiecare as reușit în fiecare eveniment la care voi participa în această vară”, a continuat sportivul.

Vezi si: SURSE Agitație mare în PSD: zeci de parlamentari își negociază un EXIT controlat din Parlament .

Promisiunea lui Kyrgios a venit după ce acesta a apelat la Federația Australiană de Tenis să organizeze un eveniment demonstrativ înaintea Australian Open pentru a strânge fonduri pentru oamenii afectați de foc: ”Haide TennisAustralia. Cu siguranță putem organiza un eveniment demonstrativ pentru a strânge fonduri pentru cei afectați de incendii”.

Kyrgios a fost sprijinit și de Alex De Minaur care i-a răspuns compatriotului său: ”Îmi place asta. Eu voi dona 250 de dolari pentru fiecare as. Asta doar pentru că nu cred că voi lovi la fel de mulți ași ca tine”.