Fostul prefect al Capitalei merge în instanță cu ordinul premierului: Cristian Marius Ghincea nu renunță la funcție

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 02-01-2020 21:07

Fostul prefect al Capitalei, Cristian Marius Ghincea, cere judecătorilor să suspende provizoriu decizia din 10 decembrie 2019 prin care premierul Ludovic Orban a dispus ca Ghincea să nu mai ocupe această funcție publică, potrivit Mediafax.

Procesul se află pe rolul Curții de Apel București și a fost înregistrat pe data de 24 decembrie 2019, însă nu s-a fixat încă primul termen de judecată.


Vezi si: SURSE Agitație mare în PSD: zeci de parlamentari își negociază un EXIT controlat din Parlament

Cristian Marius Ghincea cere suspendarea provizorie a executării a HG 880 din 10 decembrie 2019. Potrivit deciziei, „(1) la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al municipiului București de către domnul Ghincea Marius-Cristian. (2) Domnul Ghincea Marius-Cristian predă lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în termen de 3 zile de la data prevăzută la alin. (1)”.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial în 11 decembrie 2019.

Ghincea ocupa această funcțue publică din iulie 2019.