ALERTĂ în Predeal: doi urși au fost văzuți în zone extrem de populate

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 05-01-2020 13:40
Actualizat: 05-01-2020 15:57

Două mesaje Ro-Alert au fost emise, duminică, la interval de câteva minute, prin care populația a fost anunţată de prezenţa a doi urși, unul pe Pârtia Clăbucet și unul în zona unui hotel, în Predeal.

Citește și: SONDAJ CURS - Sprijin fragil al populației pentru alegerile anticipate

Reprezentanții ISU Brașov au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a fost emis un mesaj Ro-Alert pentru a semnala prezența unui urs în zona unui hotel din Predeal, unde sunt turiști, însă sursele citate nu au putut precizat numărul lor.

De asemenea, un alt mesaj a fost transmis pentru ca oamenii să fie avertizați că a fost văzut un urs pe pârtia Clăbucet, tot din Predeal.

Turiștii și localnicii sunt sfătuiți să nu se apropie de urs și să nu hrănească animalul.