Intervenție a salvamonțiștilor în Parâng: un turist a fost grav rănit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 05-01-2020 17:28

Salvamontiştii din Gorj intervin, duminică, pentru acordarea primului ajutor, recuperarea şi salvarea a două persoane accidentate grav în masivul Parâng, în urma răsturnării cu un ATV pe una dintre văile din apropierea staţiunii Rânca. Una dintre persoane este în stare gravă şi este necesară preluarea sa de către medici direct de la locul accidentului, aşa că intervine şi o ambulanţă offroad. Zona este deosebit de accidentată, pe un fost drum forestier abandonat, ce prezintă mari porţiuni de zăpadă şi gheaţă, potrivit news.ro.

Salvamontiştii intervin, duminică, în masivul Parâng, unde două persoane s-au răsturnat cu un ATV, pe una dintre văile din apropierea staţiunii Rânca.

CITEȘTE ȘI: Efectele uimitoare ale unui pui de somn. Ce se întâmplă în corp, în funcție de durată

Se intervine cu trei utilaje şenilate ce tractează sănii speciale pentru transportul accidentaţilor.

”Primul echipaj de salvamontişti a ajuns la locul accidentului şi acordă primul ajutor celor doua victime”, a transmis Salvamont Gorj, precizând că, după evaluarea victimelor, s-a stabilit că situaţia impune preluarea uneia dintre victime urgent de către o ambulanţă.

Din această cauză, ambulanţa offroad Salvamont Gorj va încerca să ajungă până la locul evenimentului, deşi zona este deosebit de accidentată, pe un fost drum forestier abandonat, ce prezintă mari porţiuni de zăpadă şi gheaţă.