Bilanț NEGRU - Toți cei 180 de pasageri care se aflau la bordul aeronavei ucrainene prăbușite în Iran au murit

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-01-2020 07:30

Toți cei 180 de pasageri aflați la bordul avionului ucrainean Boeing 737 au murit după ce aeronava s-a prăbușit la scurt timp după decolare de pe principalul aeroport internațional din Iran, potrivit televiziunii de stat iraniene.

Un avion de pasageri al unei companii ucrainene, cu 180 de persoane la bord, s-a prăbușit, miercuri dimineață, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, aparent din cauza unor probleme tehnice, relatează site-ul agenției Reuters, citând presa iraniană, scrie Mediafax.

VIDEO Momentul în care polițistul din Ploiești îi pune la pământ pe 'tâlharii' de la bancă, deși totul era doar o farsă: Tinerii riscau să moară pentru o glumă

Agențiile Fars și ISNA au relatat că avionul s-a prăbușit din cauza unor probleme tehnice.

Autoritățile iraniene au trimis echipe de salvare în zona din apropierea aeroportului unde s-a prăbușit aeronava ce aparținea companiei Ukraine International Airlines, a declarat Reza Jafarzadeh, un purtător de cuvânt al Organizației de Aviație Civilă din Iran, citat de Reuters.

"Avionul este în flăcări, dar am trimis echipe (...) și poate vom putea salva unii pasageri", a afirmat Pirhossein Koulivand, directorul serviciului iranian pentru situații de urgență.

Nu este clar dacă există vreo legătură între acest incident aviatic și confruntarea SUA-Iran. Aeronava s-a prăbușit în apropierea Teheranului la doar câteva ore după ce Iranul a lansat mai multe rachete balistice spre baze militare din Irak, vizând forțele americane.