COD ROȘU la Casa Albă: Secretarul de stat și șeful Pentagonului, de urgență la Donald Trump după atacul iranian

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-01-2020 07:24

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi şeful Pentagonului, Mark Esper, au ajuns la Casa Albă după atacul cu rachete iraniene împotriva unor baze militare din Irak, unde staţionau trupe americane, anunţă miercuri Reuters.

"Mai mult de zece rachete" au fost trase de Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil din Irak, utilizate de armata americană, a informat marţi seară Pentagonul, notează AFP şi dpa.

"La 7 ianuarie, în jurul orelor 17.30 (marţi, 22.30 GMT), Iranul a tras mai mult de zece rachete balistice contra forţelor militare americane şi ale coaliţiei din Irak", a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, Jonathan Hoffman, într-un comunicat.

A început războiul! Reacția Pentagonului la atacul împotriva forțelor americane din Irak


"Este clar că aceste rachete au fost trase dinspre Iran şi au vizat cel puţin două baze irakiene care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei la Al-Assad şi Erbil", a precizat el.

Atacul lansat de Iran a avut loc la cinci zile după moartea într-o lovitură americană a puternicului general Qassem Soleimani, la Bagdad, la ordinul preşedintelui Donald Trump.

Pentagonul a procedat la o "evaluare preliminară a pagubelor", a spus purtătorul de cuvânt.

"În timp ce evaluăm situaţia şi răspunsul nostru, luăm toate măsurile necesare pentru a proteja personalul american, partenerii săi şi aliaţii din regiune", a declarat purtătorul de cuvânt.