Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 12-01-2020 17:54

Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs duminică pe o stradă din Feteşti, după ce două maşini s-au ciocnit, scrie Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ialomiţa, Ani Cercel, la locul accidentului s-au deplasat de urgenţă subofiţeri de la Staţia de Pompieri Feteşti, cu o autospecială de stingere şi una SMURD, precum şi un echipaj SAJ.

Citește și: Debitul Dunării la intrarea în ţară, peste mediile multianuale în ianuarie şi martie; sub medie în februarie 2020

"În eveniment au fost implicate 5 persoane, au rezultat două victime, ambele de sex feminin, una de aproximativ 48 ani, cu atac de panică, căreia i-a fost acordat primul ajutor medical de echipajul SMURD, şi cealaltă de aproximativ 20 ani, evaluată de echipajul SAJ", a spus Cercel. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa a precizat că ambele victime sunt conştiente şi au fost transportate la Spitalul Municipal din Feteşti.