Încep interviurile pentru șefia Parchetului General! Cătălin Predoiu: 'Este o procedura transparentă, facem mai mult decât ne cere legea'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 14-01-2020 08:33
Actualizat: 14-01-2020 09:12

Încep interviurile pentru șefia Parchetului General! Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a declarat marți, la sediul MJ, că procedura este una transparentă și a ținut să-i felicite pe toți candidații înscriși în competiție. „Este un semn pozitiv, este un semnal de interes față de profesia lor”, a spus Predoiu.

„Este o procedura transparentă, facem mai mult decât ne cere legea, dar am optat pentru această manieră de a desfășura interviurile pentru a da încredere că încercăm să evaluăm toate fațetele profesionalismului, echilibrului, capacității de a conduce sisteme publice ale candidaților, cooptând în comisia de interviu mai specialiști care să vină cu întrebări din diverse unghiuri de abordare în funcție de profesiile lor, în funcție de specializările lor, astfel încât să am o imagine cât mai completă asupra calităților pe care le au candidații înainte de a lua decizia eventuală de propunere. (...) Eu aș vrea să-i felicit pe toți cei care și-au asumat această responsabilitate de a candida, este un semn pozitiv, este un semnal de interes față de profesia lor”, a spus Cătălin Predoiu la sediul MJ.

Patru dintre cei opt candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţin, marţi, interviurile la Ministerul Justiţiei.

Citește și: Se schimbă vremea: când vor începe ninsorile și înghețul

Este vorba despre Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea şi Laura Oprean.