Bursa de la Bucureşti închide în creştere şedinţa de marţi; rulaj de 6,8 milioane de euro

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 14-01-2020 19:51

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, indicele principal al pieţei, BET, înregistrând o apreciere cu 0,11%, până la 10.035,47 de puncte, potrivit Agerpres.

Valoarea totală a schimburilor a fost de 32,7 milioane de lei (6,8 milioane de euro). Pe Piaţa Reglementată, acţiunile SIF Oltenia au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 6,3 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania (5,56 milioane de lei) şi Fondul Proprietatea (5,3 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile societăţii Electroaparataj, care s-au apreciat cu 15%, urmate de cele ale Armătura (14,12%) şi Zentiva (5,13%).

Citește și: Francul elveţian a atins marţi cel mai ridicat nivel faţă de euro din aprilie 2017

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Transgaz (-2,76%), UAMT (-2,06%) şi Grupul Industrial Electrocontact (-1,96%). 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un plus de 0,11%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,11%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,14%. 

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,13%, în timp ce indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a fost pe minus cu 0,01%.