Tenismenul columbian Robert Farah, numărul 1 mondial la dublu, depistat pozitiv

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 15-01-2020 08:35

Tenismenul columbian Robert Farah, numărul 1 mondial la dublu alături de compatriotul său Juan Sebastian Cabal, a fost depistat pozitiv şi nu va participa la primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, potrivit Mediafax.

„Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) m-a informat de prezenţa substanţei boldenon – un anabolizant interzis – la un test din 17 octombrie 2019 la Cali.” , a anunţat Farah pe contul său de Twitter.

Accident MORTAL - Au intervenit o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și 10 pompieri

Jucătorul de 32 de ani, câştigător alături de Juan Sebastian Cabal în 2019 la Wimbledon şi US Open, a atribuit acest test pozitiv consumului de carne columbiană contaminată cu această substanţă, folosită adeseori pentru stimularea creşterii, dar interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (WADA).

„Sunt sigur că această problemă a generat rezultatele testului.” , a declarat Farah, care a fost controlat negativ la Shanghai cu două săptămâni înainte, dar şi la celelalte 15 controale inopinate din 2019. În urmă cu două luni, perechea formată din românul Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a obţinut prima sa victorie la ediţia din 2019 a Turneului Campionilor, care reuneşte cele mai bune opt echipe ale anului, scor 6-2, 5-7, 10-8 chiar cu columbienii Juan Sebastian Cabal/Robert Farah în Grupa Max Mirnîi.