Globalworth a achiziționat pachetul de 50% din acțiunile firmei ce deține clădirea Renault Bucharest Connected

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 15-01-2020 10:31

Globalworth a achiziționat pachetul de 50% din acțiunile firmei ce deține clădirea Renault Bucharest Connected, unde grupul Renault România își are sediul central, potrivit Mediafax

Compania imobiliară a cumpărat pachetul de 50% de la compania Elgan Group, reprezentată de israelianul Simon Roth. Globalworth a ajuns astfel să dețină complet proiectul din zona de vest a capitalei care are circa 58.000 mp.

Accident MORTAL - Au intervenit o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și 10 pompieri

„Suntem bucuroși să anunțăm că am devenit 100% acționari ai proiectului care găzduiește Renault Bucharest Connected. Clădirea a fost concepută astfel încât să răspundă celor mai înalte standarde de eficiență, confort și sustenabilitate de care are nevoie un partener ca grupul Renault. Colaborarea noastră și pe segmentul office este cel mai bun exemplu al unei asocieri de succes realizate din dorința de a oferi clienților noștri cadrul ideal pentru aducerea la un loc a tuturor departamentelor Renault România. Ne angajăm să le oferim în continuare aceleași condiții cu care i-am obișnuit pe parcursul acestor prime luni petrecute de angajații companiei de automobile în noua locație și să consolidăm de la an la an acest parteneriat”, spune Mihai Zaharia, Director of Investments and Capital Markets al Globalworth.

Sediul Renault din vestul Capitalei găzduiește centrul de inginerie, departamentul de vânzări, sectorul de servicii de business și departamentele de suport - HR, comunicare, IT/S, managementul calității, financiar, legal și asset management.

Lucrările au fost demarate în luna august 2017, clădirea a fost finalizată în luna februarie 2019 și inaugurate în vară. Proiectul include 40.000 de metri pătrați de birouri.