Anchetă la Bistrița, după ce un adolescent de 14 ani și-a pus câinii să sfâșie un maidanez

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 15-01-2020 19:22

Un băiat de 14 ani, din localitatea Zoreni, județul Bistrița-Năsăud, este cercetat penal după ce a asmuțit patru câini asupra unuia alt câine, vagabond. Câinii adolescentului au sfâțiat animalul, iar întrega scenă a fost filmată de copil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adolescentul în vârstă de 14 ani este cercetat penal de polițiștii bistrițeni după ce a asmuțit patru dintre câinii ciobănești de la o stână asupra unui câine vagabond, care a murit din cauza rănilor.

Citește și: Nebunie în Ministerul de Interne! Harta secretă a ‘destructurării’ Jandarmeriei!

Întreaga scenă a fost filmată de adolescent.

Întâmplarea a avut loc în urmă cu două săptămâni însă imaginile au apărut în spațiul public marți, când Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud s-a autosesizat și a demarat o anchetă, reușind să îl identifice pe autor.

„Ca urmare a cercetărilor demarate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au stabilit faptul că un minor în vârstă de 14 ani, din Zoreni, în timp ce se afla la stâna tatălui său, situată pe raza localității, ar fi asmuțit patru câini ciobănești asupra unui alt câine al cărui proprietar nu se cunoaște și care a decedat. Polițiștii efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc evenimentul” a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Citește și: Mare atenție, Marcel Vela! Bubuie Ministerul de Interne: Șeful Jandarmeriei Române, acuzat de răpire

Filmarea originală a fost găsită de anchetatori în telefonul mobil al copilului, au spus surse din anchetă.

Adolescentul de 14 ani urmează să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, conform legii, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.