Guvernul Orban, 'taxat' din Parlamentul European: Un lider politic italian cere renunţarea la angajarea răspunderii pe alegerile locale în două tururi

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 17-01-2020 17:44
Actualizat: 17-01-2020 18:04

Europarlamentarul italian Simona Bonafè, vicepreşedinte al Grupului S&D, consideră că Guvernul Orban pune în pericol corectitudinea competiţiei electorale prin angajarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tuturi.

"Cu doar câteva luni înainte de alegerile locale din România, care vor avea loc în luna mai a acestui an, actualul guvern român de centru-dreapta lucrează pentru a impune schimbări structurale importante în sistemul electoral, în contrast clar cu standardele europene, punând în pericol în acest fel sistemul democratic românesc", a declarat europarlamentarul Simona Bonafè, vicepreşedinte al Grupului S&D din Parlamentul European.

"Guvernul a decis de fapt să abordeze direct aceste schimbări, ocolind astfel dezbaterea publică și parlamentară și posibilitatea modificării proiectului de lege, atât de important pentru democrație, statul de drept și viitorul României. Prin urmare, aceste modalități riscă să modifice o competiție electorală echilibrată și echitabilă.

Aceste acte guvernamentale au fost puternic criticate de Comisia de audit a Adunării Parlamentare (PACE) a Consiliului Europei. Prin urmare, sper că guvernul român va lua în considerare aceste observații care au fost deja ridicate în trecut de Comisia de la Veneția", a mai afirmat Bonafè, membră a Partidului Democrat din Italia, partid pro-european aflat la guvernare.

Reacția vine în contextul în care Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi.