Tragedie în Prahova: Tânăr de doar 20 de ani, ucis de o căruţă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 18-01-2020 17:58
Actualizat: 18-01-2020 18:46

Un tânăr de 20 de ani a murit, sâmbătă după-amiază, după ce căruța în care se afla s-a răsturnat peste el pe un drum forestier din județul Prahova, transmite Mediafax.

Potrivit IPJ Prahova, polițiștii au fost sesizați, sâmbătă după-amiaza, prin numărul 112 cu privire la faptul că, într-o pădure de pe raza localității Bobolia, din comuna Poiana Câmpina, un tânăr de 20 de ani a fost victima unui accident.

„În timp ce se afla pe un drum forestier, cu căruța, aceasta s-ar fi răsturnat peste el. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul persoanei”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.

La fața locului polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.