Duminică neagră în Vaslui: Două persoane înjunghiate, în două incidente separate. O femeie a fost ucisă de concubin

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 19-01-2020 17:43
Actualizat: 19-01-2020 19:14

O femeie de 60 de ani din comuna Pădureni, județul Vaslui, a murit, duminică după-amiază, după ce a fost înjunghiată de concubinul ei.

Potrivit IPJ Vaslui, incidentul a fost anunțat prin două apeluri la 112. Surse din cadrul anchetei susțin că unul dintre apeluri a fost făcut chiar de agresor, concubinul femeii, iar al doilea de pădurarul din comună.

„La ora 15.55, pe raza comunei Pădureni am avut două apeluri la 112 despre o femeie care a fost înjunghiată. A fost solicitată și ambulanța, s-a stabilit decesul", a declarat, pentru MEDIAFAX, Loredana Stavăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, potrivit Mediafax.

Dosarul urmează a fi preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Cu câteva minute înaintea celor două apeluri, tot la 112, polițiștii vasluieni au fost anunțați despre o altă înjunghiere.

„A fost un apel la ora 15.34, din localitatea Bălțați, comuna Tătărăni, despre faptul că un bărbat de 45 de ani a fost înjunghiat. La fața locului a sosit ambulanța, a fost preluat și dus la Spitalul Huși", a spus Loredana Stavăr.

Victima a avut, potrivit unor surse judiciare, un conflict cu un alt bărbat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, bărbatul rănit este în acest moment la Spitalul din Huși, de unde urmează să fie transportat cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă la o unitate medicală din Iași.