SURSE - Lovitura fatală pentru Tăriceanu?

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 20-01-2020 07:24
Actualizat: 20-01-2020 09:53

Deputatul Ion Cupă a plecat săptămâna trecută de la ALDE la PMP împreună cu o parte din organizația ALDE Dolj. Dacă nu-i găsește rapid un înlocuitor, ALDE o să piardă grupul din Camera Deputaților, pentru a doua oară în această legislatură. Marea lovitură pentru ALDE ar fi, spun surse parlamentare, că din moment ce partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu își pierde calitatea de partid parlamentar, practic ALDE nu va mai avea membri în secțiile de votare în alegerile locale și parlamentare din 2020.

Ca să aibă iar minim zece deputați aleși pe lista ALDE, așa cum prevede legea pentru a avea grup în Camera Deputaților, formațiunea încearcă să-și aducă înapoi unul din foștii colegi plecați în Pro România, Forța Națională, PSD și PNL.

În acest moment, ALDE nu are grup la Senat și la Camera Deputaților nu mai îndeplinește condițiile pentru a avea grup parlamentar, iar PSD și PNL stau la colț să preia mai mulți deputați de la ALDE, inclusiv deputați care au fost la PNL și PMP în trecut.