Florin Iordache o contrazice pe Alina Gorghiu: 'Vom avea voturi şi semnături de la PNL. Am discutat cu ei'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-01-2020 13:59

Deputatul social-democrat Florin Iordache o contrazice pe Alina Gorghiu, afirmând că moţiunea de cenzură va fi susţinută şi de liberali, cu semnături şi voturi.

"Cred că va trece moţiunea de cenzură. Matematica este cea pe care o stabileşte presa ţinând cont de PSD şi UDMR, dar am auzit mai multe voci din Parlament, nemulţumiţi de strategia şi abordarea PNL şi cred că vom avea voturi şi semnături de la PNL. Am discutat cu ei", a declarat Florin Iordache la Antena 3.

Moţiunea de cenzură a Opoziţiei va avea un singur perdant în orice scenariu şi anume PSD, a declarat la RFI senatoarea PNL Alina Gorghiu. Ea a precizat că liberalii nu vor sprijini demersul social-democraţilor.