Un muzeu berlinez susține că se află în posesia unor fotografii inedite cu fostul gardian John Demjanjuk în lagărul de exterminare de la Sobibor

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 20-01-2020 20:09

Un muzeu berlinez a indicat luni că se află în posesia unor fotografii inedite cu fostul gardian John Demjanjuk în lagărul de exterminare de la Sobibor, unde a negat întotdeauna că s-a aflat, potrivit news.ro.

Acest apatrid, ukrainean din naştere, a fost găsit vinovat în 2011 de un tribunal german că a participat la uciderea a 27.900 de evrei la Sobibor, în Polonia ocupată de nazişti, şi a fost condamnat la cinci ani de închisoare. A murit un an mai târziu, înainte ca justiţia să se poată pronunţa cu privire la apelul său.

Potrivit Muzeului de istorie Topografia Terorii, situat în fostul sediu berlinez al Gestapo-ului, fotografiile care îl prezintă în lagărul morţii fac parte dintr-o colecţie de peste 350 de piese recent descoperite care oferă "o privire de ansamblu detaliată" asupra locului.

Citește și: Olguța Vasilescu a făcut anunțul! Planul pe care îl are PSD

Documentele au fost găsite printre bunurile moştenite de fostul ofiţer SS Johann Niemann, ucis în 1943 în timpul unei revolte a prizonierilor din Sobibor, adaugă muzeul într-un comunicat.

"Colecţia Niemann ne permite să ne extindem cunoştinţele cu privire la "Operaţiunea Reinhard", moartea a 1,8 milioane de evrei la Sobibor, lagărele Belzec şi Treblinka", a estimat muzeul. Fotografiile vor fi adunate într-o carte ce va fi lansată la 28 ianuarie.

Născut în 1920, în Ucraina, John Demjanjuk a emigrat în Statele Unite după al doilea Război Mondial unde a primit cetăţeania americană. S-a prezentat pentru prima dată în faţa justiţiei în 1986, la Ierusalim, sub acuzaţia de a fi "Ivan cel Groaznic", un gardian ucrainean din lagărul de la Treblinka (în estul Poloniei), cunoscut pentru cruzimea sa. A fost eliberat cinci ani mai târziu, când s-a dovedit că nu a fost acel gardian.

Citește și: Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur

Dar după apariţia unor dovezi care au arătat că a fost paznic în alte lagăre naziste, i-a fost retrasă cetăţenia americană în 2002, apoi extrădat în 2009 în Germania.

În timpul procesului său, Demjanjuk a recunoscut că a fost capturat de germani în 1942 pe când era înregimentat în Armata roşie şi a asigurat că a fost transferat de la un lagăr de prizonieri la altul până la sfârşitul războiului. El a pretins întotdeauna că nu a fost niciodată la Sobibor. A murit într-un azil de bătrâni din Bavaria, în martie 2012, la vârsta de 91 de ani. Povestea sa a stat la baza unui documentar produs, anul trecut, de Netflix şi intitulat "The Devil Next Door".