Primarul din Târgu Mureș sfidează CNCD! Ce riscă Dorian Florea după declarația controversată

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-01-2020 13:11

Dorian Florea, primarul din Târgu Mureș, nu a venit marți la CNDC, instituție care s-a sesizat în urma declarațiilor sale referitoare la faptul că dorește anchetă socială pentru cuplurile care vor să aibă copii.

Dorian Florea riscă o amendă de 100.000 de lei, a spus Csaba Asztalos, preşedintele CNCD, pentru declaraţiile prin care spune ca familiile care au venituri modeste ar trebui să fie verificate înainte de a aduce pe lume copii, potrivit Antena 3.

Predoiu a ales cel mai controversat candidat: Activista Scutea, de la umbra lui Kovesi şi partenera SRI, la OUG 13 şi conducerea Ministerului Public

Dorian Florea a fost invitat în această dimineaţă la CNCD. Urmează ca CNCD să ia o decizie.

Primarul municipiului a declarat că acordarea de indemnizație de creștere a copilului trebuie abordată altfel, propunând o anchetă socială obligatorie pentru cuplurile care doresc să aibă copii. Măsura ar urma să evite situațiile în care sunt aduși pe lume copii pentru ca părinții să aibă o sursă de venit.