Două case din Brașov s-au făcut scrum

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-01-2020 18:03

O casă s-a făcut scrum în această dimineață în localitatea Crizbav, județul Brașov. Flăcările au izbucnit la acoperișul casei pe care l-au cuprins în întregime, potrivit brasovstiri.ro.

Speriați oamenii șu cerut imediat ajutorul pompierilor. Trei autospeciale au fost trimise la fața locului să stingă flăcările. Pompierii au reușit să oprească extinderea flăcărilor, iar apoi au lichidat incendiul. Acoperișul a fost distrus în întregime. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Citește și: Prognoza meteo pe DOUĂ SĂPTĂMÂNI: Ce SURPRIZE ne rezervă vremea

La scurtă vreme de la lichidarea flăcărilor din Crizbav un alt incendiu a fost anunțat la Apața. Și aici focul a cuprins acoperișul unei case. Trei autospeciale au intervenit să stingă flăcările. Nu au existat victime. Incendiul nu s-a soldat cu victime. În ambele cazuri, cauza incendiului a constituit-o coșul de fum neizolat corespunzător.