Serviciile de informaţii franceze au exclus din structurile lor 16 persoane 'pentru potenţiala radicalizare a lor sau a anturajului lor'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-01-2020 21:03

Serviciile de informaţii franceze au exclus din structurile lor 16 persoane începând din anul 2014 ''pentru potenţiala radicalizare a lor sau a anturajului lor'', a anunţat marţi guvernul francez într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Anunţul survine în urma concluziilor a două verificări încredinţate Inspecţiei serviciilor de informaţii (ISR), după ce pe 3 octombrie 2019 un informatician care lucra pentru Direcţia de Informaţii, Mickael Harpon, a ucis patru persoane în incinta prefecturii poliţiei din Paris.

Suspectat de radicalizare islamică, Harpon a înjunghiat mortal trei poliţişti şi un agent administrativ, fiind apoi împuşcat mortal.

Citește și: Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Excluderea celor 16 persoane din serviciile de informaţii a fost însă efectuată înaintea acestui asasinat, niciun alt membru al acestor servicii nefiind de atunci îndepărtat din sistem.

În comunicatul său, guvernul de la Paris mai menţionează că a luat o serie de măsuri menite să consolideze securitatea internă a serviciilor de informaţii. ''Începând cu acest an, formarea iniţială şi apoi permanentă asupra primelor semne de radicalizare va fi sistematizată în cadrul serviciilor şi în cadrul academiei de informaţii'', se arată în text.

În ce priveşte recrutările, obţinerea unei autorizaţii privind accesul la informaţii cu caracter secret militar va fi obligatorie înaintea oricărei preluări a unei funcţii într-un serviciu de informaţii, iar ''interviurile prealabile atribuirii unui post vor fi mai bine sistematizate, mai bine formalizate şi completate de alte interviuri cu un psiholog şi ofiţer de securitate'', mai notează guvernul francez.