Marcel Vela anunță un RĂZBOI TOTAL: 'Trebuie să lupt împotriva cumetriilor din sistem'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 22-01-2020 21:44
Actualizat: 23-01-2020 19:04

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a declarat, miercuri seara, la B1 TV, că trebuie să ducă războaie pe mai multe planuri în ministerul pe care îl conduce de mai bine de două luni.

Șeful de la Interne spune că a găsit tot felul de probleme în MAI și că, împreună cu sindicatele și profesioniștii din minister, încearcă să le rezolve.

Citește și: Lovitură sub centură! Ludovic Orban l-a atacat pe Meleșcanu

"Sunt în dialog pozitiv cu liderii sindicatelor pentru eficientizarea ministerului. Cei mai mulți își fac treaba, doar doi, trei la sută fac MAI de râs.

O să schimbăm statutul polițistului, să profesionalizăm managerul de unitate. Am spus că vreau depolitizare, profesionalizare. Nu tot felul de legături între șefi.

Pe lângă lupta împotriva infractorilor, trebuie să lupt împotriva cumetriilor din sistem", a declarat Marcel Vela.