Fotbalist răpit în Argentina: recompensa cerută de atacatori

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 27-01-2020 14:39

Fundașul argentinian Lautaro Valenti, legitimat la echipa Lanus, și prietena lui au fost răpiți sâmbătă seară, dintr-un oraș din regiunea Buenos Aires. Indivizii le-au dat drumul după câteva ore, în schimbul unei sume de bani cuprinse între 2.000 și 3.000 de dolari, scrie Mediafax.

Negocierile au fost purtate de agentul fotbalistului, care a și plătit răscumpărarea. Eliberarea celor doi a fost anunțată și de clubul lui Lautaro Valenti. „Din fericire, au fost eliberaţi câteva ore mai târziu. Ambii sunt într-o stare de sănătate perfectă” , se arată într-un comunicat de presă emis de clubul Lanus.

Lautaro Valenti, 21 de ani, evoluează pe postul de fundaș central și este un „produs” al Academiei Lanus. A făcut pasul la echipa mare în 2019, de la echipa secundă a clubului. A prins 20 de meciuri și a marcat 3 goluri.

Transfermarkt.com îi oferă o cotă de piață de 3 milioane de euro.