Viorica Dăncilă șterge pe jos cu Florin Cîțu: 'Pensiile nu se măresc, alocațiile nu se dublează'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 27-01-2020 21:13

Fostul premier și lider PSD Viorica Dăncilă cere ca ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, să meargă în Parlament, pentru a da explicații cu privire la împrumuturile pe care le-a contractat, adăugând că, în momentul de față, de la Guvernul Orban se vede cum s-a împrumutat 40 de miliarde, deși pensiile nu vor fi majorate, iar alocațiile nu vor fi dublate.

Citește și: Moise Guran, funcție-cheie în USR-PLUS! Alianța se transformă într-un singur partid

„Eu vreau să văd ce cheltuieli s-au făcut de s-a ajuns la acest deficit de 4,4%. Ministrul de Finanțe să spună pe ce a dat banii.

De ce nu vine dl. Cîtu în fața Parlamentului să ne spună? Noi nu vedem decât 40 de miliarde împrumutate, programe în sănătate nu avem, pensiile nu se măresc, alocațiile nu se dublează. De ce nu vine Cîțu în Parlament?

Guvernul e responsabil de modul în care merge economia. Când am plecat de la Palatul Victoria deficitul bugetar era de 2,8%”, a spus Viorica Dăncilă, la Digi24.