Incendiu într-un port din Alabama - Opt persoane și-au pierdut viața

Autor: George Traicu
Publicat: 27-01-2020 22:19

Un incendiu care a distrus mai multe ambarcaţiuni într-un orăşel din sud-estul SUA s-a soldat cu opt morţi în noaptea de duminică spre luni, au anunţat pompierii citaţi de AFP, potrivit Agerpres.

"Pot confirma în momentul de faţă opt morţi", a declarat presei Gene Necklaus, comandantul pompierilor din Scottsboro.

Tragedia s-a produs într-un port de agrement pe lacul Guntersville, în statul Alabama. Ambarcaţiunile distruse de foc erau folosite ca locuinţe.

"Ne-am trezit în ţipete şi explozii (...) În 15-20 de minute, totul era în flăcări. Toate bărcile au rezervoare cu propan sau benzină, ceea ce a provocat un incendiu uriaş", a relatat pentru CBS o martoră, Mandy Durham.

Mai mulţi răniţi au fost transportaţi la spital, potrivit media locale