Conturile de Twitter, Facebook sau Instagram ale mai multor echipe din Campionatul de Fotbal American au fost sparte de hackeri

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 28-01-2020 20:08

Conturile de Twitter, Facebook sau Instagram ale mai multor echipe din Campionatul de Fotbal American (NFL) au fost sparte de hackeri. Atacul cibernetic a fost revendicat de gruparea de hackeri OurMine, informează BBC, potrivit MEDIAFAX.

Printre victimele atacului cibernetic s-au aflat, luni, echipele San Francisco 49ers sau Kansas City Chiefs, care vor participa la Super Bowl, programat pe 2 februarie. În total, 15 formații din NFL au fost afectate.

Citește și: Se bat cap in cap! A refuzat propunerea .

Gruparea OurMine a transmis că atacul a fost menit să arate că securitatea de pe internet este în continuare scăzută și trebuie îmbunătățită, mai scrie sursa citată.

Platforma Twitter a confirmat că respectivele conturi au fost afectate de atacul hackerilor, ele fiind închise cât timp se va încerca recuperarea lor. De asemenea, pagina de Twitter a celor de la OurMine a fost dezactivată în cursul zilei de luni.

"Salut! Ne-am întors (OurMine). Suntem aici să vă arătăm că orice poate fi spart. Pentru a vă îmbunătăți securitatea conturilor, contactați-ne", a fost mesajul apărut pe contul oficial al celor de la NFL.

Citește și: `Băi talent: nu-ți e rușine!`Fostul ministru al Educației în guvernul Boc a jignit grav un geniu al muzicii românești

Gruparea OurMine, care se află în Dubai, a compromis de-a lungul timpului mai multe conturi importante de Twitter, precum Netflix, Marvel, cea a lui Jack Dorsey, fondatorul Twitter, sau a lui Sundar Pichai, directorul executiv al Google.