Rafael Leao, atacantul portughez al echipei AC Milan: Înainte, jucam cu Zlatan pe PlayStation. Acum, i-am oferit o pasă decisivă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 29-01-2020 18:46

Rafael Leao, atacantul portughez al echipei AC Milan, și-a manifestat bucuria după calificarea echipei sale în semifinalele Cupei Italiei, marți, vorbind în termeni laudativi despre veteranul Zlatan Ibrahimovic, care îi este coechipier, anunță MEDIAFAX.

"Înainte, jucam cu el (n.r. - Zlatan Ibrahimovic) pe PlayStation, iar acum i-am oferit o pasă decisivă. Nu încetați niciodată să visați", a fost mesajul postat de Leao pe Instagram, atașând o fotografie în care apare alături de atacantul suedez.

Citește și: O nouă lovitură încasată în plin de Liviu Dragnea

Rafael Leao, în vârstă de doar 20 de ani, i-a oferit o pasă decisivă lui Zlatan Ibrahimovic, marți, în minutul 108 al meciului cu Torino. AC Milan s-a impus cu 4-2, după prelungiri, și s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, unde o va întâlni pe Juventus.

Zlatan Ibrahimovic a revenit la AC Milan la începutul acestui an. Suedezul a jucat în cinci partide din această lună, reușind două goluri.