Alertă ANM - Cod portocaliu de viscol pentru zona de munte a judeţului Cluj

Autor: George Traicu
Publicat: 31-01-2020 21:21

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri seara o avertizare nowcasting Cod portocaliu de viscol pentru zona de munte a judeţului Cluj, valabilă până la ora 23:00, potrivit Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în judeţul Cluj, la altitudini de peste 1.800 de metri, se vor semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafale de 120-130 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.