Cel puţin două persoane rănite în atacul din Londra. Boris Johnson a mulţumit serviciilor de urgenţă

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 02-02-2020 20:21

Cel puţin două persoane au fost rănite, duminică după-amiază, într-un atac cu cuţitul care a avut loc pe o stradă din sudul Londrei şi pe care poliţia îl tratează ca unul terorist, potrivit news.ro.

Potrivit poliţiei, atacatorul a fost împuşcat şi a murit din cauza rănilor, iar cel puţin două persoane au fost înjunghiate pe Streatham High Road.

„Mulţumesc tuturor serviciilor de urgenţă pentru că au răspuns în cazul incidentului din Streatham, pe care poliţia l-a declarat ca terorist. Gândurile mele sunt alături de cei răniţi şi cei afectaţi”, a scris Boris Johnson pe Twitter.

Strada pe care a avut loc incidentul a fost închisă, la fel şi altele din zonă.

Citește și: VIDEO Secretarul general PNL, la o ședință de partid: 'Noi nu mai putem prosti oamenii cum se prosteau înainte'

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a spus că ţine legătura cu poliţia şi a apreciat, de asemenea, intervenţia serviciilor de urgenţă.

„Teroriştii caută să ne separe şi să ne distrugă stilul de viaţă - aici, în Londra, nu îi vom lăsa niciodată să reuşească”, a scris el în mesajul publicat online.

În mediul online, câţiva martori au scris că au auzit 3 focuri de armă în jurul orei locale 14.00, şi că mai mulţi oameni erau trataţi de medici.

Serviciul londonez de ambulanţă a confirmat că mai multe echipaje au fost trimise la faţa locului.