Circulația rutieră este restricționată pe Autostrada București-Pitești, din cauza unor lucrări

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 04-02-2020 09:41

Centrul Infotrafic anunță că circulația rutieră este restricționată, marți, pe un sector al Autostrăzii București-Pitești, unde au loc lucrări de curățare a părții carosabile, informează Mediafax.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, restricțiile sunt impuse marți, între orele 9.30 și 15.30, între kilometrii 43+500 de metri și 42, pe sensul către Capitală, în zona localității Vânătorii Mici, județul Giurgiu.

Citește și: Aproximativ 10.000 de gălățeni au rămas fără apă potabilă din cauza unei lucrări

Traficul rutier este restricționat pe a doua bandă până la finalizarea lucrărilor de curățare a carosabilului.

Șoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie.