Alertă la Brăila, după ce două adolescente nu au mai ajuns acasă

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 04-02-2020 13:14

Două adolescente de 15 ani din Brăila au fost date în urmărire națională și internațională după ce familiile au reclamat la poliție dispariția lor. Cele două fete sunt colege de clasă și la finalul orelor de curs au plecat împreună, fără a ajunge acasă, potrivit Mediafax.

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că cele două adolescente, colege de bancă la un liceu din orașului Brăila, au plecat luni după-amiază împreună după terminarea orelor de curs şi de atunci nu au mai fost văzute.

Dispariția a fost anunțată la poliție de familiile celor două fete, iar polițiștii au început o anchetă. Ei cer ajutorul populației și au transmis semnalmentele fetelor și felul în care erau îmbrăcate.

Citește și: Mai multe căprioare au fost omorâte cu otravă pentru șoareci, pe un fond de vânătoare din Olt

Colgiu Gabriela Antonia are o înălţime de 160 cm, aproximativ 50 de kg, constituţie atletică, păr şaten, ochii căprui. Când a plecat purta o geacă de culoare aurie, din fâş, blugi, avea un rucsac şcolar negru, iar în picioare purta o pereche de pantofi sport.

Pătrânoiu Andreea Nicoleta are o înălţime de 165 de cm, cântărește 55 de kg, are constituţie atletică, păr brunet, lung, ochii căprui. Purta o geacă neagră, blugi negri și era încălțată cu o pereche de pantofi sport de culoare alb.

Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care se află fetele sunt rugate să sune la 112.