Cîțu a zis că nu-i mai vede utilitatea, Guvernul l-a contrazis: continuă programul 'Prima Casă'

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 05-02-2020 06:34
Actualizat: 05-02-2020 07:25

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat marţi seara că a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru continuarea Programului "Prima casă", căruia i-a fost alocat un plafon similar anilor precedenţi, de aproximativ două miliarde de lei.

Citește și: OFICIAL - Guvernul adoptă OUG pentru anticipate + dublarea numărului de parlamentari în Diaspora

"Proiectul 'Prima casă', deşi au fost vehiculate multe intoxicări şi manipulări pe această temă, printr-o hotărâre de guvern adoptată astăzi, iată, continuă şi în acest an, 2020, cu un plafon similar acordat în anii precedenţi, de aproximativ două miliarde de lei", a precizat Ionel Dancă după şedinţa de Guvern.