Moment ȘOCANT în SUA: Nancy Pelosi i-a rupt în față discursul lui Trump despre 'Starea Națiunii'/ VIDEO

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 05-02-2020 06:42

Şefa democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi-a manifestat marţi într-un mod foarte vizibil dezacordul cu Donald Trump, rupând o copie de discursului său susţinut în Congres, relatează AFP, DPA şi Reuters.

Citește și: OFICIAL - Guvernul adoptă OUG pentru anticipate + dublarea numărului de parlamentari în Diaspora

În momentul în care preşedintele american tocmai îşi termina discursul privind Starea Uniunii, Nancy Pelosi care se afla, conform tradiţiei, în picioare în spatele lui alături de vicepreşedintele Mike Pence, a luat ostentativ documentul aflat în faţa ei şi l-a rupt. 

La ieşire, întrebată de un jurnalist de ce a făcut acest gest, ea a răspuns enigmatic. "Pentru că era lucrul cel mai politicos pe care îl puteam face, comparativ cu alternativele". 

Casa Albă a reacţionat acuzând că Nancy Pelosi a afectat prin acest gest mai mulţi invitaţi menţionaţi de Trump în discurs şi invitaţi în Congres, precum un veteran din Al Doilea Război Mondial, un copil născut prematur după numai 21 de săptămâni de sarcină sau familia lui Kayla Mueller, ucisă de jihadiştii grupării Statul Islamic în Siria. 

Întâlnirea instituţională din Congres a început de altfel cu o altă scenă care rezumă divizarea clasei politice americane. Donald Trump a evitat mâna întinsă de Nancy Pelosi, ignorând uzanţele. 

Şi preşedinta Camerei Reprezentanţilor a clătinat de mai multe ori din cap pentru a-şi exprima dezaprobarea în timpul discursului, iar democraţii au rămas aşezaţi şi tăcuţi în timp ce republicanii l-au ovaţionat în picioare de mai multe ori pe Trump.

<