Ludovic Orban: 'Am convocat mâine reuniunea Biroului Executiv'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 05-02-2020 17:45

Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a anunţat că Biroul Executiv al PNL se va reuni joi în şedinţă pentru a stabili componenţa şi mandatul delegaţiei partidului la negocierile politice ce vor fi declanşate de preşedintele Iohannis, după ce Guvernul a fost demis prin adoptarea de către Parlament a moţiunii de cenzură, potrivit Agerpres.

"Am convocat mâine reuniunea Biroului Executiv, în funcţie de calendarul consultărilor vom stabili delegaţia şi mandatul delegaţiei, care va reprezenta PNL la negocierile care, cel mai probabil, vor fi declanşate de preşedintele României", a spus Orban.

Citește și: BREAKING - Guvernul Orban a picat: moțiunea de cenzură a PSD a fost adoptată

Declaraţia premierului Orban a venit după ce Guvernul a fost demis prin adoptarea de către Parlament a moţiunii de cenzură iniţiate de social-democraţi.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de PSD după ce, săptămâna trecută, Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul legii alegerilor primarilor în două tururi de scrutin.