O femeie a fost lovită de o mașină care deszăpezea drumul

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 06-02-2020 11:49

O femeie de 55 de ani a fost lovită, joi, de o mașină care deszăpezea un drum din Azuga. Femeia mergea pe drum, iar utilajul a alunecat cu spatele pe zăpadă, scrie Mediafax.

Polițiștii spun că mașina de deszăpezire, condusă de un șofer în vârstă de 30 de ani, era în rampă și a alunecat cu spatele câțiva metri.

Citește și: Două persoane bolnave au fost transportate la spitale în condiţii speciale

Utilajul a accidentat o femeie care mergea pe drum.

Victima, o femeie de 55 de ani, a fost dusă la spital, deoarece avea mai multe răni.

S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.