Zeci de oameni au fost evacuați, după o explozie urmată de incendiu într-un apartament dintr-un bloc din Galați

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 07-02-2020 19:05

Zeci de oameni au fost evacuați, vineri, după o explozie urmată de incendiu într-un apartament dintr-un bloc cu patru etaje din Galați. Pompierii încearcă să oprească flăcările înainte de a se extinde la apartamentele din apropiere, anunță MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, explozia s-a produs la etajul 3 al clădirii.

Citește și: TRAGEDIE în Sibiu: DOI MORȚI și un rănit, după impactul devastator dintre o mașină și un microbuz

Din primele informații, se pare că în urma deflagrației nu au fost victime, dar în interiorul apartamentului a izbucnit un incendiu.

Pompierii sosiți la fața locului au evacuat în jur de 15 persoane, ceilalți locatari fiind deja în fața imobilului, ieșiți într-o zonă sigură.

Citește și: Traian Băsescu dă PSD-ului soluția pentru criza politică: 'Eu, ca opozant la Guvernul Orban, i-aș vota'

La ora transmiterii acestei știri, intervenția este în desfășurare. Deocamdată nu se cunoaște cauza deflagrației.