Orban spune că PNL vrea anticipate, dar că liberalii nu și-au dorit o moțiune de cenzură: 'Paza bună trece primejdia rea'

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 09-02-2020 21:31
Actualizat: 10-02-2020 07:01

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seară, la B1 TV, că PNL nu și-a dorit moțiunea de cenzură, dar, cu toate acestea, obiectivul liberalilor încă de la începutul sesiunii parlamentare a fost de a fi declanșate procedurile pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Orban a adăugat că Executivul a modificat legislația electorală pentru anticipate, întrucât pe alegerile parlamentare legea în prezent nu era reglementată.

Citește și: Ludovic Orban pune demiterea Guvernului pe umerii lui Ponta: 'Cineva a jucat o comedie a Opoziției'

„Vă spun că am cumpănit fiecare OUG. Pe alegerile parlamentare am avut intenția da a reglementa alegerile anticipate. Pentru că în legislație nu era. Paza bună trece primejdia rea. Noi de la începutul sesiunii parlamentare, înainte de moțiunea de cenzură, am spus că demarăm procedurile pentru anticipate. Noi anticipate le-am avut ca obiectiv de mult timp. NU ne-am dorit noi moțiunea de cenzură, ci noi ne-am asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. PSD a blocat această lege la comisii în Parlament”, a declarat Ludovic Orban.

Pentru a fi declanșată procedura pentru alegerile parlamentare anticipate, primul pas este fie ca premierul  să își dea demisia, fie ca Executivul să fie demis printr-o moțiune de cenzură votată de parlamentari.