Partidul Fianna Fail a câștigat alegerile parlamentare din Irlanda

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 11-02-2020 06:41

Partidul Fianna Fail a câștigat alegerile parlamentare desfășurate sâmbătă în Irlanda, potrivit rezultatelor finale publicate marți, care arată că formațiunea a obținut doar un loc mai mult față de partidul republican Sinn Fein, care a înregistrat un scor istoric, informează BBC preluat de mediafax.

În Camera Inferioară a Parlamentului de la Dublin, Fianna Fail a obținut 38 de locuri, urmat de Sinn Fein, cu 37 de locuri. Pe locul al treilea se află formațiunea Fine Gael, a premierului în exercițiu, Leo Varadkar, care a obținut 35 de fotolii.

BBC notează că rezultatele extrem de apropiate obținute de cele trei partide ar putea duce la negocieri de lungă durată pentru formarea unui nou Guvern.

Partidul Sinn Fein, care militează pentru reunificarea Irlandei, a obținut cu 14 locuri în Parlament mai mult decât la alegerile legislative anterioare, din 2016. Fianna Fail a pierdut șase locuri în Parlament, în timp ce Fine Fael a obținut cu 15 mandate mai puțin decât în 2016.