Un inginer de 72 de ani din Crimeea, condamnat pentru înaltă trădare de autoritățile ruse

Autor: George Traicu
Publicat: 13-02-2020 19:51

Un inginer şi fost responsabil al unui birou de proiectare militară din Crimeea, peninsula ucraineană anexată în 2014 de Federaţia Rusă, a fost condamnat joi în această ţară la 14 ani de închisoare pentru înaltă trădare, informează AFP potrivit Agerpres.

Procesul împotriva lui Viktor Prozorov, 72 de ani, s-a derulat la Sankt-Petersburg, al doilea oraş ca importanţă din Rusia, în spatele uşilor închise, cazul său fiind clasat "top secret".

Un tribunal din Sankt-Petersburg l-a condamnat pe Prozorov ''la 14 ani de închisoare şi 200.000 de ruble amendă (în jur de 2.800 de euro) pentru înaltă trădare", a anunţat serviciul de presă al acestei instanţe judiciare, fără alte precizări.

Potrivit publicaţiei online locale Fontanka.ru, Viktor Prozorov, fost inginer-şef şi director al biroului de proiectare militară "Cernomoreţ", cu sediul în Sevastopol, Crimeea, a fost arestat în vara lui 2018 şi inculpat pentru înaltă trădare.

În ultimii ani, el s-a deplasat de mai multe ori în China şi Iran, potrivit aceleiaşi surse.