O autospecială de poliţie a fost avariată în timp ce se deplasa la o tentativă de suicid

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 14-02-2020 11:52

O autospecială de poliţie a fost avariată, joi seara, după ce a fost implicată într-un eveniment rutier pe DJ 661 Turburea, nefiind înregistrate victime, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi, de un agent din cadrul Postului de Poliţie Ţânţăreni, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa împreună cu un alt agent din cadrul Postului de Poliţie Aninoasa, pe DJ 661 Turburea, au fost implicaţi într-un eveniment rutier cu autospeciala cu care îşi desfăşurau activitatea.

Citește și: Un poștaș a fost tâlhărit de doi indivizi care i-au furat geanta cu banii de pensii

"La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului Rutier, Serviciul Logistic şi lucrători ai Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti, care au constatat că, în timp ce poliţiştii se deplasau cu autospeciala de poliţie la un apel de urgenţă, în comuna Ţânţăreni, privind o tentativă de suicid, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice, au intrat în depăşirea unui alt autoturism, condus de un tânăr, de 25 de ani, care, neobservând semnalele luminoase şi acustice, s-a angajat, la rândul său, în depăşirea autoturismului din faţa sa. Pentru evitarea coliziunii, poliţistul care conducea autospeciala a virat brusc stânga, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea stângă a drumului în direcţia de mers. În urma evenimentului nu au rezultat victime, ci doar avarierea autospecialei de poliţie", a precizat Victor Ţuhaşu.

El a adăugat că cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.