Marcel Ciolacu neagă tensiunile cu Manda și Ciolacu/ Mesaj pentru cei din Pro România: Treceți odată acasă!

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 16-02-2020 13:29

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că nu a avut nicio problemă cu colegii săi, Claudiu Manda și Mihai Tudose, din cauza faptului că participă la Convenția Națională a Pro România. Ciolacu a spus că în sala de la Pro România vede mulți foști colegi și le-a spus acestora: ”Hai, treceți odată acasă!”.

”Dragi colegi, am înțeles că suntem cu toții oameni de stânga. Eu așa am fost în ultimii 30 de ani, așa vreau să și continui: eu sunt un PSD-ist și voi rămâne un PSD-ist, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în interiorul PSD în ultimii ani. Cred în PSD, cred în capacitatea lui de a se reforma.

Situația din PSD nu este una tocmai fericită, dar nici pentru Pro România nu este fericită.

La mine în birou, cu mai mulți colegi, eu o să am o deplasare la Bruxelles și am avut discuții în acest sens cu colegii. Vreau să vă spun că nu a existat o tensiune dacă să vin sau nu.

Revenind, mă uit în sală și văd mulți colegi. În minte îmi vin vorbele mamei mele, atunci când eu și frații mei mai întârziam, ea ne spunea: hai, treceți odată acasă!”, a spus Marcel Ciolacu.