CCR discută pe 18 martie sesizarea Avocatului Poporului privind Legea de protecţie a cadrului didactic

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 18-02-2020 09:54

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 18 martie sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolele 1 şi 4 din Legea privind măsurile de protecţie a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei, au precizat marţi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

La începutul lunii februarie, Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi "pentru", 25 "împotrivă" şi două abţineri.

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, iniţiatorul acestui proiect, a justificat demersul legislativ, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, prin faptul că în sistemul naţional de învăţământ se constată o lipsă de protecţie juridică a cadrelor didactice faţă de hărţuirea şi agresiunile venite din partea elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.