SURSE - Tensiuni la Vila Lac: Klaus Iohannis a certat PNL

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 20-02-2020 10:09
Actualizat: 20-02-2020 17:47

Președintele Klaus Iohannis s-ar fi declarat deranjat, miercuri, de comunicarea guvernamentală, la întâlnirea pe care a avut-o cu unii liberali la Vila Lac 2, potrivit unor surse liberale consultate de STIRIPESURSE.RO. „Iohannis a spus că ordonanța pe sănătate este o măsură bună dar nu a fost explicată cum trebuie și s-a comunicat prost”, au relatat sursele citate.

De asemenea, șeful statului a cerut în mod expres ca numele său să nu mai fie invocat de nimeni din PNL pentru a-si asigura un loc în față la alegerile locale. Iohannis le-a spus celor din PNL ca el nu va da niciun sfat si nu va indica niciun nume de candidat, decizia fiind strict a conducerii partidului.